Călărași. Concubinul nu a respectat ordinul de protecție și a distrus & furat bunurile unei femei. Polițiștii l-au săltat…
1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași. Concubinul nu a respectat ordinul de protecție și a distrus & furat bunurile unei femei. Polițiștii l-au săltat…
La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, de 45 de ani, din municipiul Călărași, cu privire la faptul că în seara de 15 februarie a.c., fostul concubin, de 48 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința sa, sustrăgând mai multe bunuri.
În urma primelor cercetări, a reieșit faptul că față de bărbat ar fi fost emis ordin de protecție provizoriu, fiindu-i interzis să se apropie de femeie sau de copilul lor la mai puțin de 100 m, pentru 5 zile.
Ulterior, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 21:00, bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, motivând că ar vrea să se împace. Întrucât ar fi fost refuzat de femeie, ar fi tras-o de păr pe aceasta, i-ar fi distrus un televizor, susținând că își va lua lucrurile și va pleca.
La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 11:00, persoana vătămată a constatat faptul că din locuință ar lipsi mai multe bijuterii din aur și documente personale.
În urma administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovirea sau alte violențe, furt calificat, distrugere și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Față de bărbat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.