Călărași/ Cimitirul Central. Cele 17 camere video s-au montat degeaba. O bătrână 65 ani a fost tâlhărită de un derbedeu / 14 ani. Poliția caută probe…

8 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași/ Cimitirul Central. Cele 17 camere video s-au montat degeaba. O bătrână 65 ani a fost tâlhărită de un derbedeu / 14 ani. Poliția caută probe…

Eforturile primarului Marius Dulce de a avea un municipiu sigur în care supravegherea video să fie eficientă s-au orientat și către Administrația Cimitirelor Călărași. La Cimitirul Central erau montate câteva camere de supraveghere pe stâlpii de pe aleea principală. Anul trecut au fost montate 17 camere cu rezoluție 2 Mpx. Numai că acestea au fost montate pentru a supraveghea aleea principală unde bătrânii își aduc coliva la capela / biserică spre a fi slujită.

Montarea aiurea a camerelor de supraveghere a permis recent ca un derbedeu de 14 ani să urmărească pe o bătrână de 65 ani. I-a cerșit 2 lei  și a văzut că bătrâna are mai mulți în portofel, fapt pentru care a îmbrâncit-o și i l-a smuls fugind cu el. Monitorizarea video se face la biroul directorului și la Poliția locală, care este greu de deplasat pentru a surprinde astfel de situații la momentul operativ. Ziua paza celor 6 cimitire se realizează de bărbații angajați pentru  înhumări. Deși nu au expertiza de aprinde pe cerșetori sau tâlhari, groparii i-au alungat pe unii și l-au recunoscut pe autor.

Acum rămâne ca să fie suficiente probe pentru a-l acuza. Nu numai la Cimitirul Central s-au montat 17 camere video. De acum doi ani s-au achiziționat 23 camere de supraveghere de 2 Mp cu transmisie wireless pentru a le instala în cimitirul Mircea Vodă și Sf. Anastasia. Numai că polițiștii nu știu cum s-au montat aceste camere care nu supravegează locațiile predispuse comiterii de infracțiuni, unde se aruncă gunoaie sau unde se distrug gardurile, monumentele…

Așteptăm și comunicatul IPJ pentru a informa corect…

Comunicat IPJ Călărași

La data de 25 martie 2025, la ora 10:58, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 62 de ani, cu privire la furtul portofelului său.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 10:50, în timp ce persoana vătămată se afla într-un cimitir din municipiul Călărași, ar fi fost abordată de o persoană necunoscută, care i-ar fi cerut o sumă de bani.

După ce a refuzat, victima a constatat că îi lipsește portofelul, care se afla într-o geantă așezată lângă postamentul crucii.

Cercetările desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale au condus la identificarea persoanei în cauză, un tânăr, de 15 ani, cunoscut ca autor de infracțiuni contra patrimoniului.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.