Călărași. A fost prins unul dintre autorii care au spart Instituția Prefectului ziua / în amiaza mare…

4 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași. A fost prins unul dintre autorii care au spart Instituția Prefectului ziua / în amiaza mare…

Unul dintre cei doi autori care au escaladat pe 1 mai o fereastră a  Instituției Prefectului, pătrunzând în biroul contabilitate de unde au furat telefonul de serviciu al contabilei a fost prins. Jandarmul de serviciu nu a putut să-i prindă pentru că biroul era încuiat și nu avea voie să părăsească sediul Instituției. Prefectura Călărași din cauza sărăciei nu și-a putut permite un sistem de supraveghere video…

Comunicat de presă

 

Reamintim, la data de 1 mai a.c., ora 13.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un birou din cadrul unei instituții.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că, în aceeași zi, în intervalul orar 12.30 – 13.30, persoane necunoscute, prin forțarea unui geam, au pătruns într-un birou, iar în interiorul acestuia au răvășit mai multe lucruri.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Cercetările desfășurate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au condus la identificarea autorului, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Călărași.

Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.