După ce, în 2020, o echipă de cercetători a descoperit, pentru prima dată microparticule de plastic, inclusiv PET și BPA, în organe umane, organizațiile mondiale au lansat nenumărate avertismente arătând că, dacă nu acționăm acum, răul provocat de poluarea cu acest material va fi ireversibil până în 2030, plasticul afectând sănătatea umană, a animalelor și a plantelor într-o mulțime de moduri.„În cadrul evenimentului Plastic Health Summit 2021, s-a spus că mai avem la dispoziție doar nouă ani în care putem acționa împotriva acestui material dăunător pentru planetă, plasticul, înainte ca el să producă daune ireversibile, iar activiștii de mediu au cerut Organizației Mondiale a Sănătății să declare poluarea cu plastic „stare de urgență medicală”.
Oamenii pot fi afectați direct de unele substanțe conținute de acest material, precum mercurul sau plumbul, în timp ce studiile au arătat că o altă substanță comună din plastic, DEHP, este cancerigenă. Alte toxine sunt asociate cu malformații congenitale, probleme de dezvoltare la copii sau sisteme imunitare compromise, potrivit National Association of Geoscience Teachers”, a afirmat Bogdan Constantinescu, specialistul companiei BRAI-CATA, care asigură servicii de salubritate în județele Brașov, Hunedoara, Vâlcea, Brăila, Giurgiu și Călărași.Ce putem face pentru ca gospodăria noastră să nu fie o sursă de poluare
Pentru că gospodăriile noastre pot constitui o sursă importantă de poluare, este important să contribuim și individual la efortul global de diminuare a cantităților de deșeuri ajunse în natură.
“45% din deșeurile dintr-o gospodărie sunt compuse din plastic, sticlă, hârtie, lemn, textile și metal, toate reciclabile, 10 % din materiale sunt nereciclabile, iar 45% din biodeșeuri, care pot fi transformate în compost, mai ales de către cei care locuiesc la curte, cu beneficii enorme asupra grădinilor de legume sau plantelor ornamentale. E foarte important că aceste materiale să fie separate și reciclate în măsură cât mai mare, respectându-se regulile de precolectare pe categorii”, a mai explicat managerul BRAI-CATA.
publicat la 18.02.2024