Borcea. Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă nu se lasă. El obține finanțare pentru reabilitarea Căminului Cultural din Pietroiu

4 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Borcea. Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă nu se lasă. El obține finanțare pentru reabilitarea Căminului Cultural din Pietroiu

Clădirea degradată în care cândva se prezentau spectacole, loc al sărbătoririi cununiilor civile și care se numește Cămin Cultural în loc. Pietroiu/ com. Borcea a obținut finanțare pentru a fi reabilitată. Începând cu 12 iulie a.c. Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației a emis ordinul prin care s-au aprobat indicatorii tehnico economici ai obiectivului de investiții: Reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din subprogramul Așezăminte culturale parte a programului național pentru construcții de interes public sau social. Finanțarea se realizează prin Compania Națională de Investiții.

Drumul pentru obținerea avizelor, autorizațiilor care au stat la baza documentației aprobată de minister nu a fost deloc ușor a spus primarul Nedelcu Pațurcă Aniel. Acolo aveam o locație  degradată ca urmare a infiltrațiilor de apă prin acoperișul distrus de vreme, iar în cămin de foarte multă vreme nu s-a desfășurat vreo activitate cultural – artistică. Proiectul este depus de 3 ani dar a avut de întâmpinat mai multe probleme de natură juridică, privind intabularea terenului pe care este construită clădirea. Am rezolvat toate aspectele impuse de studiul de fezabilitate și am încercat obținerea avizelor, dar alte localități au avut prioritate pentru că și-au depus complete proiectele – a arătat primarul Nedelcu Pațurcă Aniel, nemulțumit de conducerea primăriei anterioară mandatelor sale, întrucât a tratat superficial problema căminului cultural.

 VIDEO

Problemele au început din 2007 când suprafețele de teren aferente construcției nu au fost inventariate. Am reluat toate demersurile legale pentru ca proiectul să fie aprobat, cu avizele OCPI și avizarea proiectelor de consiliu local. Proiectul este unul amplu și presupune anveloparea termică pentru reabilitarea energetică a clădirii, obligatorie conform actualei legislații. Acoperișul este degradat total, iar infiltrațiile de apă au distrus tavanele și pereții clădirii. Ca destinație ne gândim să oferim aici un loc unde tinerii să poată prezenta spactacole școlare, unde să evolueze un ansamblu de dansuri populare, o bibliotecă sau loc de socializare pentru cei vârstnici. Poate fi util și realizarea unui cinematograf unde să proiectăm filme ori destinații pentru ca locația să fie folosită la nunți, așa cum era tradiția – a declarat pentru Atitudinea din Călărași, primarul Nedelcu Pațurcă Aniel.