Bărbatul din Dichiseni care a înjurat și amenințat cu moartea un polițist a fost săltat. El se bucură 30 de zile de arest preventiv

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Bărbatul din Dichiseni care a înjurat și amenințat cu moartea un polițist a fost săltat. El se bucură 30 de zile de arest preventiv

La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

 

În fapt, la data de 18 februarie a.c., în jurul orei 20:10, o persoană de sex masculin ar fi postat mai multe mesaje vocale pe o rețea de socializare, prin care îi adresează injurii şi expresii jignitoare unui polițist şi instituţiei din care acesta face parte, precum și ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea.

Aceste mesaje ar fi fost adresate în scop de intimidare sau de răzbunare, fiind în legătură cu activitatea şi exercitarea atribuţiilor de serviciu ale polițistului.

Cu privire la aceste aspecte, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, iar în baza delegării procurorului de caz, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au efectuat activități de cercetare penală, în vederea administrării probatoriului cu privire la faptă.

Astfel, în urma activităților specifice, utilizatorul rețelei a fost identificat în persoana unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Dichiseni, județul Călărași.

Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior, la data de 20 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a sesizat instanța de judecată care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.