Au încercat să dea mită judecătorilor și au fost săltați…

7 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Au încercat să dea mită judecătorilor și au fost săltați…
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 09 noiembrie 2023, a doi inculpați (soț și soție), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.
Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.
În contextul menționat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 09 noiembrie 2023, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

foto: noi.md