Au crescut cu 15 % salariile funcționarilor din Parlament, Secretariat Guvern și Administrația Prezidențială…

o lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Au crescut cu 15 % salariile funcționarilor din Parlament, Secretariat Guvern și Administrația Prezidențială…

Complexitatea muncii impune o recompensă de 15%

Camera Deputatilor a adoptat, recent, un proiect de lege care prevede, printre altele, o majorare a salariilor functionarii publici si personalului contractual din aparatul Administratiei Prezidentiale, Secretariatului General al Guvernului si din serviciile Parlamentului.

Proiectul modifica Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. S-au inregistrat 150 voturi pentru, 71 impotriva si 8 abtineri. Potrivit textelor adoptate, „functionarii publici din cadrul aparatului Administratiei Prezidentiale, Secretariatului General al Guvernului, precum si functionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiaza, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de baza de 15%”, fiind, astfel, eliminata interdictia cumulului acestei majorari cu majorarea acordata pentru activitatea legislativa.

Personalul contractual din cadrul aparatului Administratiei Prezidentiale, Secretariatului General al Guvernului si serviciilor Parlamentului beneficiaza, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de baza de 15%.

Motivarea amendamentelor este „eliminarea discriminarii la care au fost supusi functionarii respectivi, avand in vedere specificul si unicitatea atributiilor si activitatii desfasurate si tinand cont de interdictiile si incompatibilitatile prevazute de statute, precum si de dispozitiile Codului administrativ, restrictii care, pentru majoritatea categoriilor de personal, se reflecta in diferente salariale”. „Functia publica parlamentara este o functie publica specifica de cariera, autonoma. Functionarii publici din cele 3 institutii cu atributii unice, precum si functionarii publici parlamentari, se bucura de stabilitate si isi desfasoara activitatea cu respectarea principiilor legalitatii, impartialitatii, obiectivitatii, al subordonarii ierarhice, precum si al neutralitatii politice”, se mai arata in raportul Comisiei pentru munca la motivarea amendamentului, citat de Agerpres.

 

„Prin exceptie, pentru institutiile din sistemul sanitar si de asistenta sociala, cele din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala, cele din sistemul justitiei, precum si cele din subordinea Ministerului Justitiei, suma sporurilor, compensatiilor, adaosurilor, primelor, premiilor si indemnizatiilor, inclusiv cele pentru hrana si vacanta, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depasi 30% din suma salariilor de baza, a soldelor de functie/salariilor de functie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional detinut, gradatiilor si a soldelor de comanda/salariilor de comanda si a indemnizatiilor lunare, dupa caz”, mai prevede un alt text adoptat, motivandu-se ca, astfel, se vor rezolva unele inechitati salariale cu care se confrunta personalul din justitie.

Proiectul mai prevede exceptarea institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala de la obligatia publicarii listei cu functiile din cadrul acestor institutii cu datele referitoare la drepturile salariale.

Camera Deputatilor este for decizional.