Argumentele M. AP. N. vizavi de noile reglementări ale sistemului de pensii militare

2 săptămâni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Argumentele M. AP. N. vizavi de noile reglementări ale sistemului de pensii militare
De mai bine de 10 ani, pensiile militarilor reprezintă un subiect care revine ciclic în dezbaterea publică. Deşi sistemul pensiilor de serviciu pentru rezerviştii armatei ţării noastre funcţionează neîntrerupt, de peste 150 de ani, ultimul deceniu a cunoscut cele mai multe modificări ale sistemului normativ de reglementare în acest domeniu, unele chiar radicale, care au bulversat întregul sistem şi care au generat dezbateri aprinse cu privire la (in)justeţea unui asemenea mecanism de asigurare a pensiilor cadrelor militare trecute în rezervă.
Parlamentul României a adoptat o nouă lege, prin care se impune supraimpozitarea progresivă a tuturor veniturilor asimilate pensiei calculate pe baza altor acte normative decât cele din sistemul public de pensii. Pensiile militare de stat, deşi iniţial s-a luat în calcul exceptarea lor, au fost şi ele incluse în această categorie, a pensiilor speciale, deşi cred că s-au consumat cantităţi impresionante de cerneală în efortul de a lămuri de ce pensiile militare nu pot fi considerate drept speciale.
În mod evident, după adoptarea noii legi, dezbaterile s-au reaprins, cu multe poziţii care susţin tăierea, fără excepţie a tuturor pensiilor care nu sunt calculate pe baza principiului contributivităţii.
Am urmărit demonstraţia unui important gazetar care, salutând “dreptatea” instaurată de recenta decizie a Parlamentului, propunea, ca punct de plecare în analiza sa, cu referire la bătrânii (sau mai tinerii) pensionari militari, o echivalare: “un bătrân, egal un bătrân”. Şi, deşi afirmaţia pare desprinsă dintr-un manual de propagandă, în opinia mea reputatul jurnalist are argumente. Chiar domnia sa explică: “Toţi vârstnicii au, în principiu, cam aceleaşi dificultăţi, cam aceleaşi nevoi, cam aceleaşi boli ale bătrâneţii care presupun cam aceleaşi tratamente şi îngrijiri medicale. Sigur,” sesizează gazetarul capcana comunistoidă pe care singur şi-a întins-o şi iese elegant din ea, “asta nu înseamnă că toate pensiile trebuie să fie egale! Dacă ai contribuit mult cu salariul, pe timpul vieţii active, ai dreptul la o pensie mai mare. Dar toate pensiile speciale trebuie să dispară!”
Problema pare simplu de rezolvat, după aşa o demonstraţie. Trecem toate pensiile, dar toate, în sistemul public, unde sunt calculate pe baza contributivităţii şi gata. Fără algoritmi diferiţi de calcul. Fără tratament special, indiferent de categoria profesională în discuţie. Chiar că este simplu, nu-i aşa? Cum de nu s-o fi gândit nimeni, în România, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, la asta? Şi cum de în ţările NATO, unde militarii au pensii de serviciu cam ca la noi, nu a văzut nimeni o aşa soluţie?
Trecem cu vederea, de data aceasta, unul dintre falsurile grosiere utilizate cu mare lejeritate în dezbaterile pe subiect, cum că, dacă pensiile militare nu sunt calculate pe algoritmul contributivităţii, asta înseamnă că militarii nu contribuie cu nimic din veniturile lor la buget sau, cu alte cuvinte, nu sunt taxaţi şi impozitaţi precum ceilalţi, pensia lor fiind, astfel, nemeritată. Asta este pur şi simplu o minciună care va rămâne agăţată mult timp în mentalul colectiv. Evident că veniturile militarilor sunt taxate identic cu ale tuturor cetăţenilor români! Acest lucru este uşor demonstrabil, de exemplu cu un fluturaş pe care este trecută soda lunară.
Dar nu de acest subiect ne ocupăm acum. Important este că formatorul de opinie citat, prin raţionamentul său, ne arată justeţea soluţiei prin care se aduce liniştea, pacea şi echitatea în sistemul asigurărilor sociale: limitarea drastică a cuantumului care depăşeşte 7.000 de lei. O confiscare, în fapt, a acestor sume, pentru că impozitarea cu 85% cam asta înseamnă.
Luând în calcul faptul că mai puţin de 10% din numărul total de pensionari militari depăşesc acest cuantum, miza supraimpozitării pensiilor militarilor îmi scapă. Pensia medie brută pentru vechime completă aflată în plata casei de pensii a MApN, pentru rezerviştii militari provenind din MApN, este de aproximativ 3.900 lei, aproape 60% din numărul total de pensionari militari având pensiile sub această valoare medie.
Sumele, aproape nesemnificative, care vor fi economisite din supraimpozitarea progresivă nu se vor putea întoarce însă la bugetul de asigurări sociale al statului, pentru că nu de acolo sunt alocate, ci de la bugetul… MApN. În mod similar se va petrece şi în cazul pensiilor MAI. Atunci, dacă nu există o miză financiară reală, ce se doreşte de fapt prin tăierea pensiilor militare de stat?
Probabil, o chestiune de principii.
Însă ce-ar fi să ridicăm, ca în cinematografie, camera de filmat la o înălţime mai mare şi să privim lucrurile în ansamblul lor? Până la urmă, ce este atât de… special în a fi militar?
“Un bătrân, egal un bătrân”. Am stabilit să fim de acord că este corect. Dar, ca să continuăm echivalările, un soldat, egal… ce?
Dacă, de exemplu, un muncitor necalificat decide să nu meargă la muncă într-o zi, ce ar putea risca? Poate nu prea multe, poate o mustrare de la vreun şef de echipă sau, în scenariul cel mai pesimist, va trebui să-şi caute un alt loc de muncă. Un soldat, în schimb, pentru absenţa nejustificată de la program riscă închisoarea de la 3 luni la 1 an. Nu o spun eu, ci Codul Penal, la articolul 416, alineatul 1. De altfel, Codul Penal are un întreg capitol dedicat infracţiunilor săvârşite de militari.
Aşadar, putem propune, un alt principiu: “un salariat, egal un salariat”. Fără tratamente speciale pentru nicio categorie socială! Fără nicio restrângere de drepturi şi libertăţi! La urma urmei, fiecare salariat are cam aceleaşi nevoi, adică să pună o pâine pe masa familiei sale.
Ar fi corect şi echitabil, dacă ne dorim ca, la finalul carierei, toţi să aibă aceleaşi drepturi, ca şi pe timpul vieţii active toţi să aibă acelaşi tratament în faţa legii, aceleaşi drepturi, aceleaşi oportunităţi.
Militarii în activitate ar fi degrevaţi, asemenea tuturor salariaţilor, de orice interzicere sau limitare a drepturilor fundamentale. S-ar putea înscrie în partide politice, de exemplu, ar putea face propagandă politică în unităţile militare, ar putea candida în administraţia publică locală şi în Parlamentul României şi chiar la Preşedinţia României. Am fi unici în NATO, dar dacă tot am început cu pensiile…
Şi, foarte important, ar trebui să luăm în calcul că, în aceste condiţii, este posibil să avem apărare naţională… doar opt ore pe zi. Adică pe timpul programului de lucru valabil pentru toată lumea. Pentru week-end şi după program, pentru probleme ce ţin de apărarea şi salvarea ţării, vor negocia sindicatele modul de rezolvare (!). Dar dacă ne uităm la ce se întâmplă în jur, unde se manifestă ameninţări de securitate din ce în ce mai diverse, mai sofisticate şi mai greu de anticipat, parcă ar trebui să mai măsurăm de câteva ori înainte de a tăia? Dumneavoastră decideţi.
Istoria modernă îi conferă lui Otto von Bismarck statuarea principiilor fundamentale pentru sistemul de pensii, organizarea prusacă identificând specificul pensiilor militare. Acest sistem a fost luat ca exemplu în Principatele Unite de Alexandru Ioan Cuza, care a promulgat prima lege românească a pensiilor militare. Tot în istoria modernă, celebrul Napoleon Bonaparte declara: „Cine nu vrea să hrănească armata ţării o va hrăni pe cea a duşmanului”.
În concluzie, eu cred că asta nu au înţeles cei ce propovăduiesc desfiinţarea de facto a pensiilor militare de serviciu: egalitatea de tratament nu poate fi impusă doar la finalul carierei, ci pe tot timpul vieţii active.
Mai propun şi eu o echivalare, aşa, de final: un român, egal un român. Români sunt şi muncitorii necalificaţi, şi soldaţii, şi maeştrii de balet, şi generalii, şi medicii, şi profesorii, şi magistraţii şi jurnaliştii. Fiecare are dreptul să fie tratat cu echitate şi respect. Pe toată perioada vieţii sale. Nu doar la pensie…
 colonel Constantin Spînu, şeful Direcţiei informare şi relaţii publice