Ansamblul folcloric Bărăganul face înscrieri…

4 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ansamblul folcloric Bărăganul face înscrieri…

Ansamblul Folcloric “Bărăganul”, reprezentativ pentru Centru Județean de Cultură și Creație, face recrutări pentru dansatori! Sunt căutați băieți care au cel puțin 12 ani, pasionați de folclor și dornici de a promova și păstra tradițiile noastre populare!
 Înscrierile se fac la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, interval orar: luni-vineri: 08:00 – 16:30. Cererile de înscriere se pot găsi și pe site-ul instituției.
“Dacă ai înclinații spre muzică și dans nu rata ocazia de a te alătura unei echipe de tineri talentați și de a reprezenta Bărăganul pe întreg globul.”

Ansamblul folcloric “BĂRĂGANUL“, format din tineri, elevi şi studenţi, a fost înfiinţat în 1993, în prezent fiind cotat de către specialiştii în folclor ca cel mai reprezentativ ansamblu din judeţ şi unul dintre cele mai valoroase din ţară.

 VIDEO

Datorită calităţii spectacolelor şi autenticităţii repertoriului, ansamblul a câştigat aprecieri unanime la nivel naţional şi internaţional: Franţa, Japonia, Italia, SUA, Grecia, Turcia, Bulgaria, Sri Lanka şi  alte ţări, făcând ca mesajul spiritualităţii româneşti să fie transmis prin cântece şi jocuri de o mare valoare artistică.

“BĂRĂGANUL“, promovează în primul rând folclorul caracteristic zonei Călăraşi dar şi frumuseţea cântecelor, dansurilor şi costumelor populare din aproape toate regiunile ţării: Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania. Autenticitatea repertoriului coregrafic este conferită de faptul că dansurile, preluate din sate, sunt transpuse scenic păstrandu-se stilul interpretativ specific mediului rural.