Ambiția și faptele CJ Călărași pentru amenajarea unui Stadion pentru Liga 1 nu se pot compara cu neputința CJ Sibiu. Iată de ce…

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ambiția și faptele CJ Călărași pentru amenajarea unui Stadion pentru Liga 1 nu se pot compara cu neputința CJ Sibiu. Iată de ce…

Consiliul Județean Călărași a alocat pentru investiția amenajării unui stadion modern, necesar echipei Dunărea Călărași 2005 dar mai ales călărășenilor, o sumă de 500 000 euro. Până în prezent s-au realizat cheltuirea a doar 300 000 euro, din economii urmărindu-se a se realiza instalația de iluminat nocturnă.

Ecoaqua Călărași sponsor al clubului Dunărea nu a stat cu mâinile în sân, și-a adus aportul prin sponsorizarea cu lucrări necesare de realizare a rețelei de apă și canalizare. Fosta canalizare era realizată sub nivelul celei stradale, iar la ploi abundente grupurile sanitare erau inundate. S-au realizat 300 metri liniari de canalizare în incinta stadionului, dintre care 200 metri pentru racordarea la canalizare către intrarea principală și 100 metri la intrarea secundară din str. Tudor Vladimirescu.

Societatea Drumuri și Poduri Județene a depus eforturi considerabile pentru realizarea lucrărilor de asfaltare interioară, realizarea de alei. Acestea au fost plătite din banii clubului de fotbal (drepturi de televizare, sponsorizări) și nu ai CJ.

Vasile Iliuță, Eduard Grama împreună cu președintele clubului, Florentin Brișan au stabilit plafoane pentru salariile fotbaliștilor. Astfel, pentru fiecare post din echipă încadrat cu 2 jucători, salariile acestora nu vor depăși 7000 euro. Analiza alocării de sume a fost corelată cu suma pe care clubul o încasează din drepturile de televizare de 1,5 milioane euro.

 

Eduard Grama: Avem în vedere ca banii folosiți din drepturile de televizare să nu fie folosiți exclusiv pentru salarizare, ci o parte din ei să fie folosiți pentru investiții în stadion de care să se bucure și echipa de fotbal și călărășenii. Ne dorim un stadion modern, acolo unde de zeci de ani nu s-a investit nimic. Acum am lansat cereri de ofertă pentru instalația de nocturnă, iar până la sfârșitul anului se va realiza și instalația de încălzire a terenului de fotbal. Aceasta nu se va realiza prin decopertarea gazonului ci prin foraj orizontal dirijat.  Contribuția CJ la funcționarea clubului de fotbal va fi realizată cel mult la nivelul bugetelor alocate în anii precedenți. Cu cei 200 000 euro rămași necheltuiți din cei alocați vrem să realizăm instalația de iluminat nocturnă.

Realizările în timp record ale lucrărilor propuse pentru omologare au fost certificate de Comisia de omologare, formată din specialiști, oameni cu expertiză din Liga profesionistă de fotbal, Jandarmerie, ISU, etc.. Dacă punem în balanță faptul că un județ cu un buget foarte mare ca Sibiu nu a putut oferi suporterilor posibilitatea de a-și urmări echipa evoluând pe terenul propriu, la Călărași noi, cei din echipa lui Vasile Iliuță am demonstrat că se poate. Am vrut și am putut, am demonstrat asta…Am dovedit că suntem o echipă unită, și că vom sprijini în continuare, pe lângă sport și performanță orice activitate care va duce la dezvoltarea județului nostru la realizarea de lucruri bune pentru călărășeni – a încheiat directorul Direcției Dezvoltare și Relații externe a Consiliului Județean Călărași, Eduard Grama.