Adjunctul IPJ Dâmbovița a fost săltat de procurorii DNA. Iată de ce…
2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Adjunctul IPJ Dâmbovița a fost săltat de procurorii DNA. Iată de ce…
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 680 din 12 septembrie 2024, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
PÎRVU IONUȚ-DENIS, aflat sub control judiciar, la data faptelor comisar-șef poliție și adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale).
N.I., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul Pîrvu Ionuț-Denis, în calitatea menționată mai sus, deși ar fi avut cunoștință despre faptul că N.I., cercetat într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui Mandat European de Arestare, nu ar fi oferit autorităților competente numărul de telefon al acestuia, deși comunica și coresponda prin aplicație cu acesta, îngreunând astfel activitățile de urmărire și localizare a inculpatului dat în urmărire. De asemenea, ofițerul de poliție Pîrvu Denis i-ar fi dat indicații inculpatului N.I. să nu vorbească la telefon cu o anumită persoană, întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acelei persoane să fie interceptate, ceea ce ar fi condus la localizarea și arestarea lui N.I. în vederea extrădării.
Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, inculpatul Pîrvu Denis ar fi menționat în mod nereal faptul că inculpatul urmărit N.I. l-ar fi contactat pe el, iar în cadrul corespondenței cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ar fi susținut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul N.I. care era dat în urmărire internațională, nu a fost găsit, deși în realitate, comisarul-șef de poliție Pîrvu Denis deținea informații despre acesta și coresponda cu el.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmbovița, cu propunere de menținere a măsurii preventive a controlului judiciar.
Reactia conducerii Politiei
„Avand in vedere dosarul penal ce vizeaza un ofiter din conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Dambovita, Centrul de Informare si Relatii Publice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane este abilitat sa comunice urmatoarele:
Fata de lucrator a fost luata masura eliberarii din functia detinuta si a fost pus la dispozitie, urmand sa-i fie stabilite sarcini, la nivelul unitatii din care face parte, care sa nu impieteze ancheta penala si in concordanta cu obligatiile dispuse prin ordonanta emisa de procuror, pe perioada controlului judiciar.
Reiteram faptul ca Politia Romana se delimiteaza ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului politistului.
Indiferent de calitatea persoanei care incalca prevederile legale, se vor lua toate masurile prevazute de lege.
Sustinem toate activitatile specifice procedurilor penale si avem ca deziderat functionarea sistemului doar cu politisti integri si profesionisti”.