ACTIVITATE PREVENTIVĂ DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIŞTII CĂLĂRĂȘENI

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru ACTIVITATE PREVENTIVĂ DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIŞTII CĂLĂRĂȘENI

Polițiștii de prevenire a criminalității și cei de ordine publică, continuă activitățile de informare și pregătire antivictimală a populației  prin derularea de acțiuni în zonele aglomerate.

 

Astfel, în ziua de 24 iulie a.c., polițiștii au organizat o activitate de prevenire a furturilor din locuințe în municipiul Călărași.

 

Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor împotriva acestui gen de infracțiuni și informarea cu privire la măsurile minime de siguranță pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuințe.

Polițiștii le-au expus aspecte legate de protecția locuințelor și imobilelor, precizându-le că în multe cazuri infracțiunile de furt din locuință au drept cauză  neglijența proprietarilor.

 

Recomandările polițiștilor au fost susținute și de materiale cu caracter preventiv, pe care le-au distribuit oamenilor.

 

În perioada următoare polițiștii vor continua activitățile de prevenire a furturilor din locuințe, atât în mediul urban, cât și în cel rural.

 

Pentru prevenirea furturilor din locuințe, polițiștii vă recomandă:

 

  • apelați  la o persoană de încredere care să vă ridice corespondența, atunci când părăsiți locuința pentru o perioadă mai lungă; 
  • facturile sau scrisorile lăsate în ușă sau în cutia poștală pot fi un semn pentru hoți că o casă este nelocuită;
  • nu publicați pe rețelele de socializare informații despre bunurile de valoare deținute, câștigurile în bani sau despre faptul că veți lipsi o perioadă de acasă;
  • montați grilaje la ferestre și încuietori solide la ușa de acces, mai ales dacă locuiți la parter sau la etajul întâi;
  • dacă locuiți la bloc, montați interfon, luați măsurile necesare ca la intrările blocului și pe paliere să existe o iluminare corespunzătoare și dotați cu încuietori solide ușile de la subsol, terase și intrările suplimentare; 
  • încuiați ușa de la intrare permanent, chiar dacă sunteți în locuință;
  • dacă locuiți la casă, evitați depozitarea în curtea locuinței a ambalajelor bunurilor de valoare achiziționate. De asemenea, puteți monta un sistem de supraveghere video în exterior care să vă transmită la distanță, prin internet, orice activitate desfășurată în curtea casei.