Acțiunea Scufița Roșie s-a soldat cu 5 arestări pt. trafic de droguri de mare risc…

12 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Acțiunea Scufița Roșie s-a soldat cu 5 arestări pt. trafic de droguri de mare risc…
La datele de 17 și 18.12.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în două cauze penale,  reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 5 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv  trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

 

În prima cauză, s-a reținut că pe parcursul anului 2023 un   inculpat a comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc), către consumatori din județul Constanța  pentru sume cuprinse între 250 și 300 lei.
În cea de a doua cauză, s-a stabilit pe baza probelor administrate că  în cursul anului 2023 un număr de 4  inculpați au intermediat sau comercializat direct cantități de drog de mare risc (cocaină) cu prețul de 1.000 lei pentru o doză.
Din cercetările efectuate a mai rezultat că   un alt  inculpat  a  depozitat și  ambalat   în vederea vânzării, cantitatea de 327,12 grame 2-MMC (substanță cu efect psihoactiv).
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate cantitățile de 327,12 grame 2-MMC (substanță cu efect psihoactiv), 3,22 grame rezină de canabis (drog de risc), un pistol, un cântar electronic de precizie, mai multe plicuri din plastic tip ziplock, precum și alte mijloace de probă.
Ulterior,  în zilele de 18 și 19.12.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a patru dintre inculpați și măsura arestului la domiciliu față de cel de-al cincilea.
Totodată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au formulat propunere de arestare preventivă în lipsă pentru un inculpat care se sustrage urmăririi penale.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanța. 
La acțiune au participat și jandarmi din Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța. 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.