A.U.R.: Despre impostura politică a celora care detestă militarii. DECLARAȚIE POLITICĂ

4 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru A.U.R.: Despre impostura politică a celora care detestă militarii. DECLARAȚIE POLITICĂ

În data de 2 octombrie 2024, A.U.R a  făcut declaraţia politică intitulată ”DESPRE IMPOSTURA POLITICĂ A CELORA CARE DETESTĂ MILITARII” în Plenul Camerei Deputaţilor, în cadrul sesiunii ”Declaraţii politice”.

Redăm în continuare conţinutul declaraţiei politice:”Se ştie de ce anume tratament murdar şi plin de inepţii politice au avut parte militarii rezervişti români, începând cu regimul autocrat a lui Băsescu, care în loc să-i protejeze, devenise ”glanetaşul statului” aruncând cu invective, epitete şi etichetări total nedemne, umilitoare şi sperjure!Repede l-au acompaniat foştii ”gurişti” – adică muncitorii cu gura – strecuraţi prin mai toate partidele cu acelaşi numitor comun postdecembrist. Și uite aşa, au hăcuit instituţia şi legea militară după cheremul ”celui de sus pus” şi porunca ”celui de afară adus”!
Cert este că vocile cele mai răcnite veneau dinspre galbenul liberal, care din militari nesimţiţi şi lipitori sociale nu ne scoteau. Nu dau nume pentru că nu vreau să exonerez prin omisiune vreo unul!Și uite aşa, de aproape 20 ani militarii rezervişti români, pensionaţi la impuse sau după datina timpului de viaţă, s-au trezit a fi din ”Slujitori ai Patriei” în ”Inamici ai Poporului”.Și această Oaste tăcută a îndurat cât a putut aceste nevolnicii încercând să-şi apere demnitatea în instanţe deschizând procese contra celora care aveau obligaţia instituţională să-i apere.Mare ruşine!Și nicăieri în Europa, de regăsit aşa ceva!
Mai apoi, libertarienii şi antimilitariştii au găsit de cuviinţă să inventeze noua pensie specială pe care, alăturat aceloraşi liberali, aveau să o strecoare ca pe o anatemă în PNRR.Altă mizerie!Mă uit cu uimire şi grea înţelegere la aceşti homunculi politruci care astăzi, cu deficit de încredere şi spaima alegerilor, pun repede de o lege care să producă, chipurile, o minimă reparaţie seniorilor militari. Anume, de a egaliza valoarea gradului militar din rezervă cu cel al militarilor din activitate. Au furnizat amendamente şi completări, ba vor să scoată o lege nouă, strict ”made”liberală, care deja a primit avize negative pe traseul legislativ şi se dau de ceasul morţii din dragoste spontană pe toate Tv.UM.urile năimite!Discursuri de constatare în uimire, paternalisme găunoase emise ”Guran”istic şi pe undeva o firavă ”mea culpa” şi plasarea urâtei moşteniri în seama celui de dinainte!Făţărnicie şi duplicitate ordinară!Am încercat să respect deontologia profesională, apelând raţional şi condescendent la decidenţii în exerciţiu, oferindu-le soluţii aplicabile şi garante. Pe unde le-a intrat, pe acolo le-a şi ieşit.Pentru că unii nu au simţul valorii şi respectului, iar alţii sunt tocmiţi de a produce criminal rupturi sociale grave şi dezagregări instituţionale.Și acum cheia problemei, ca mare surpriză legislativă.Domnilor de la toate ministerele şi instituţiile de forţă!
Domnilor de la Consiliul Legislativ şi voi cei de la Casele de pensii sectoriale! Există şi este în vigoare Legea nr 49 din 1995. Nici o altă lege nu a modificat-o sau abrogat-o! Articolele 1-3 sunt explicite şi faptul ca nu se aplică este un grav abuz în serviciu al celora care au obligaţia să vegheze la aplicarea legii, în deplină legitimitate.Întreb domnilor miniştri, şi luaţi-o ca pe interpelare, cine şi de ce vrea să producă asemenea rupturi grave între membrii aceleaşi comunităţi ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională?Vă rog, cu decenţa necesară, luaţi Legea 49 din 30 mai 1995, publicată în MO 106 din 31 mai 1995, cu forma de actualizare până la 1 octombrie 2024 şi faceţi dreptate pentru militarii din rezerva Sistemului Naţional de Apărare a României.”