Dragoș Coman: CASS nu poate deveni o taxă fără limită. O persoană trebuie să plătească o singură dată pentru același drept…
3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Dragoș Coman: CASS nu poate deveni o taxă fără limită. O persoană trebuie să plătească o singură dată pentru același drept…
Dragoș Coman: Casele de Pensii le transmit pensionarilor să nu depună cereri pentru restituirea CASS, explicând că, dacă Curtea Constituțională va declara actuala reglementare neconstituțională, sumele ar putea fi returnate automat.
Dincolo de speța pensionarilor, discuția scoate la iveală o problemă mult mai profundă. Care este, de fapt, natura contribuției de asigurări sociale de sănătate?
Dacă CASS reprezintă prețul dobândirii calității de asigurat, atunci aceeași persoană nu ar trebui să plătească această contribuție de mai multe ori pentru același drept.
Astăzi, un salariat care are două sau trei contracte de muncă plătește CASS pentru fiecare venit obținut. Cu toate acestea, nu primește două sau trei carduri de sănătate, nu beneficiază de două sau trei pachete de servicii medicale și nu are un acces preferențial la sistemul public. Are exact aceleași drepturi ca persoana care plătește o singură contribuție.
Același principiu este discutat acum și în cazul pensionarilor. Dacă statul încasează o contribuție într-un mod care ridică semne de întrebare privind constituționalitatea, atunci aceasta trebuie sistată până la soluționarea disputei.
Poate că a venit momentul unei reforme mai ample. Una care să pornească de la un principiu simplu și echitabil. Calitatea de asigurat se dobândește o singură dată, indiferent câte surse de venit are o persoană.
De aceea, CASS ar trebui datorată o singură dată, raportat la venitul salarial cel mai mare. Statul ar continua să încaseze contribuția pentru asigurarea în sistemul public, dar ar înceta să taxeze aceeași persoană de mai multe ori pentru același drept.
Într-un stat care respectă principiile echității fiscale, nu numărul contractelor de muncă trebuie impozitat, ci capacitatea contributivă. Iar accesul la sănătate nu poate fi cumpărat de două sau trei ori de aceeași persoană