9 mai 2018. Ziua Independenței României și Ziua Europei la Călărași. VIDEO

7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru 9 mai 2018. Ziua Independenței României și Ziua Europei la Călărași. VIDEO

 

100 de elevi, comparabili cât un Centenar, au participat astăzi la flashmob-ul dedicat Zilei Independenței și Zilei Europei. Ziua Europei la Călărași nu a putut fi întreruptă din cauza ploii, organizatorii principali Marinela Voivozeanu și Alexandru Botezatu din partea Consiliului Județean devansând cu cca 15 minute începerea evenimentului. Din partea oficialilor locali nu a participat decât dl. prefect George Iacob, restul de parlamentari, politicieni locali, sau autorități având alte probleme mai importante de rezolvat, astăzi 9 mai 2018 la orele 17.

 

Trebuie remarcată prezența elevilor din școli călărășene și efortul unor cadre didactice de a educa corect copiii pentru a înțelege și respecta valorile istoriei. La fel merită felicitat și ansamblul folcloric de copii condus de Aurel Mailat din partea Centrului de Cultură și Creație din Călărași, Instituție care cinstește corect fiecare zi marcată de evenimente istorice.

 

 

Consiliul județean mulțumește Inspectoratului Județean Școlar Călărași și Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, parteneri ai evenimentului.